În cadrul Zilelor Timișoarei, dăm startul Guitar Day printr-un moment de activare urbană: zeci de chitariști din comunitatea Pune Mâna pe Chitară se reunesc într-un loc emblematic al orașului - Piața Libertății - și transformă spațiul public într-o scenă în aer liber, interpretând împreună un repertoriu comun.
Acest moment este invitația noastră deschisă către toți cei care cred că muzica poate transforma spațiile, conecta oamenii și inspira noi generații de artiști.
Evenimentul reflectă spiritul comunității Pune Mâna pe Chittară - colaborare, participare și bucuria de a cânta împreună. Totodată, reprezintă un prilej de a consolida comunitatea locală de chitariști, de a inspira noi participanți și de a demonstra că muzica poate activa spațiile urbane și poate crea conexiuni între oameni, indiferent de vârstă sau nivel de experiență.
Asociația Culturală Play este o organizație non-profit înființată în 2013, care dezvoltă proiecte de educație culturală și artistică dedicate copiilor și tinerilor. Născută din nevoia de a îmbunătăți accesul la educație prin artă, asociația își propune să contribuie la transformarea comunităților locale prin cultură, stimulând creativitatea, colaborarea și dezvoltarea personală a noilor generații.
În cei 13 ani de activitate, Asociația Culturală Play a implementat peste 30 de proiecte și programe culturale cu valoare educațională, implicând mii de participanți din mediul urban și rural. Printre cele mai importante inițiative se numără Povestea Chitarei, Classic Junior Festival, Guitar Meeting Festival, Sibiu Sounds, Festivalul Internațional George Enescu la Sibiu și Cluj, Guitar Day, Săptămâna Muzicii Rock în Școală și Guitar Nomad. Prin aceste proiecte, asociația promovează educația prin cultură, descoperirea și susținerea talentelor artistice și dezvoltarea unei comunități active, creative și responsabile.